FC Argeş Piteşti

Cine este FC Argeş?

Anul 1953 înseamnă startul spre marea performanţă, odată cu înscrierea în campionatul orăşenesc a lui Dinamo Piteşti şi după ce în Lunca Argeşului se construieşte stadionul "Ştrand".

În scurt timp, tânăra echipă piteşteană ajunge în elita fotbalului românesc, unde are o serie de rezultate notabile. Se califică în 1965 în finala Cupei României, pe care o pierde însă în faţa Ştiinţei Cluj. Urmează prima participare în cupele europene, unde elimină pe FC Sevilla şi pe Toulouse, dupa meciuri memorabile. Anii '70 au constituit poate apogeul fotbalului din Piteşti, FC Argeş reuşind să obţină două titluri de Campioană a României, dar şi rezultate remarcabile în competiţiile europene: 2-1 cu Real Madrid şi Valencia, 3-0 cu AEK Atena, 3-0 şi 2-1 cu Panathinaikos.

FC Argeş a reprezentat mult timp echipa cea mai iubită a ţării, poate şi datorită geniului care a fost Nicolae Dobrin, dar şi a jocului practicat de marea echipă a Argeşului, a dorinţei lor de a câştiga chiar şi atunci când nimeni nu-i dădea vreo şansă. FC Argeş ar trebui să reprezinte pentru fiecare locuitor al Piteştiului şi al întregului ţinut argeşean pasiunea care să-i ofere bucurie în fiecare moment.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Despre situatia actuala... jenant si dureros...

De-a lungul timpului voi posta cateva articole despre FC Arges si despre simbolurile lui pentru a va face o idee mai buna asupra a ceea ce a insemnat acest club fanion al fotbalului romanesc.

“Ce să fi căutat la Madrid? Mai bine la Piteştiul meu!”

“Tată, acum, pe bune, ce să fi făcut eu la Real Madrid? Ce să fi căutat pe acolo? Mai bine la Piteştiul meu”… Firesc, după ce interlocutorul rostogoleşte spre tine întrebările astea, îţi vine să surîzi, ironic, şi să contraataci. ”Da, aşa e, bună poanta! Foarte bună! Mai aveţi şi altele, sau asta, cu Madridul e unica?”. Însă omul din faţa ta nu zîmbeşte. Din contră. Au trecut fix 30 de ani de atunci, dar descrie totul cu lux de amănunte. Îl cheamă Dobrin. Gicu Dobrin. În cantonamentul şcolii sale de fotbal de la Valea Ursului, într-un miros de ciorbă de potroace, alături de vreo 20 de boboci de ”Gîscan”, cel mai mare fotbalist român din toate timpurile pare că vrea să facă lumină în ”cazul Real Madrid”. E iarna lui 2002, sunt trei decenii de cînd don Santiago Bernabeu l-a dorit dar ”dom Profesor” zice abia şoptit. ”Doi oameni n-au vrut atunci să ajung la Real: Ceuşescu şi eu!”

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Fax pentru retragerea lui Gento
Intriga e scurtă, cunoscută aproape de orice ţînc. În toamna lui 1972, FC Argeş Piteşti trece uşor, în primul tur de Cupa Campionilor Europeni, de luxemburghezii de la Aris Bonnevoie. Apoi urmează marele Real Madrid. 2-1 pe final de octombrie în Trivale, cu gol Dobrin din penalty (video), şi un 1-3 pe ”Bernabeu”, cu punct Santillana cu trei minute înainte de final. Don Santiago, cel mai mare preşedinte de club din toată istoria fotbalului, pusese deja ochii pe Gicu. Nas fin, mirosiste si prima oportunitate de a-l readuce la Madrid: pe 14 decembrie 1972, arena madrilenilor împlinea 25 de ani. În plus, marele Paco Gento nu avusese parte de o retragere ”ca la carte”, aşa că două sărbători într-una singură. Fax trimis către Piteşti cu ”Dată fiind prietenia dintre cele două echipe, vă rugăm să aveţi amabilitatea de a”…Iar cînd Real te roagă…De aici începe povestea.

De la Piteşti în echipa Europei
”Am ajuns la Madrid într-o marţi, pe 12 decembrie – povesteşte Dobrin. Tot oraşul era plin de afişe cu meciul. În 1947, cînd inauguraseră stadionul, jucaseră contra celor de la Os Belenenses. Acum, după 25 de ani, îi chemaseră tot pe portughezi. Totul fierbea. Gento se retrăgea, urmau să inaugureze o tabelă de ultimă generaţie, sărbătoare mare de tot. Mi-a plăcut programul de prezentare. Hoţ mare de tot, Bernabeu îi zisese ”Echipa Europei”, ca să nu se supere nimeni, dar peste tot apărea Real Madrid. Eram eu, ungurul Bene, Eusebio, Santillana, Geaici şi Gento. Îl chemaseră şi pe Beckenbauer, dar Kaiserul nu putuse ajunge…”

Meciul s-a jucat în faţa a 65.000 de spectatori. Dobrin a fost cel mai bun de pe teren, magician de clasă, Real a învins cu 2-1.

”A doua zi, pe 15, ne-au lăsat liberi. Pe 16, sîmbătă, la hotel la noi, la Mindanao, unde stăteam, au început să vină tot felul de emisari de-ai lor. Eu eram cu nea Puiu (n.r. – Puiu Rapaport, preşedintele de atunci al celor de la FC Argeş, care-l va însoţi pe Dobrin în toate aceste zile), am văzut că el cam trage de timp cu plecarea, am simţit că e ceva la mijloc, dar nu ştiam nimic”.

Ceasuri cu nemiluita
Cei doi fac o vizită la arenă. ”Era sîmbătă, aia lucrau în draci. M-au băgat prin 1.000 de birouri, tot felul de prezentări. Cum intram, pac!, se ridicau în picioare, oaaaa!!!, señor Dobrin şi-mi dădeau un ceas de mînă cu însemnele lor. Am înţeles mai tîrziu, chestiune de marketing. Cînd am plecat, aveam vreo 10 dintr-astea de dat copiilor din Piteşti. Apoi, brusc, că dacă n-aş putea veni, luni, la o mică dezmorţire la Ciudad Deportiva (n.r. – baza lor de antrenament). M-am dat pe brazdă. Meciul de jucase joi, era deja sîmbătă, iar ei mă invitau la dezmorţire luni???”

”I-am dat craci maseurului juma’ de oră”
”M-am prezentat într-un trening de-al lui FC Argeş, dar ei au insistat să-mi dea unul de-al lor. Era frig, în România mă pregăteam deja de tăiat porcul, iar ăştia aveau antrenament?

Am vorbit cu nea Puiu. El mi-a zis că antrenorul (n.r. – Miguel Muñoz) are vreo 12 ani de cînd e la Real, că e şmecher mare şi să fac ce zice el. Aveau un stil ciudat de pregătire, fără minge. S-au apucat aia, alde Garcia Remon, Pirri, Amancio ori Santillana să bage serii de cîte 400 de metri de le-au ieşit ochii din cap. Eu le-am zis să fac ceva mai individualizat. Am jonglat cu mingea juma’ de oră, cît au rupt aia pista. Apoi, altă juma’ de oră i-am dat craci maseurului. Aşa a fost prima zi…”

”Marţi au luat-o de la capăt. Sprinturi de cîte 90 de minute, nimeni nu cîrîia nimic. Cînd dădeau jos tricourile, făceau lac. Eu am jucat diri-diri cu nişte băieţi…”

Lui Miguel Muñoz nu-i prea convine. Îi place de Gicu, îl vrea, dar la el n-au respirat Puşkaş, Di Stefano, Gento. Nu înghite astfel de comportamente. Cu toate astea, seara, la restaurantul ”Jocheu”, Rapaport e îmbiat cu tot felul de oferte. 2.000.000 de dolari pentru club la semnătură, apoi alte 2.000.000 plus o instalaţie de nocturnă pe parcurs. Aici intervine povestea cu Ceauşescu, care nu vrea să creeze un precedent, dar şi Dobrin recunoaşte că a avut partea de vină.

Dor de Gica, de sarmale, de Pitesti
”Am stat 10 zile la ei. Cinci cu antrenamente. Nu cred că am adunat un kilometru de fugă cu totul. Nu-mi stătea gîndul acolo. Erau nebuni rău de tot. Aveau meci, cu Malaga parcă, de Revelion, chiar pe 31. Păi la noi începeam campionatul în 11 martie anul viitor! Nea Puiu se tot ruga de mine. Gîscane, că ai loc, că ăştia joacă 4-3-3, tre’ să-i aprovizionezi cu pase pe Aguillar, Santillana şi Amancio, o să fie bine şi pentru tine…Mie-mi era dor de Gica, de Piteşti, de sarmale, de un vin bun. Ei erau roboţei. Chiar glumeam cu nea Puiu. Bre, aici au orar şi la jonglat. Primesc mingea de la patru la patru şi jumătate!”.

Finalmete, după ce a fost invitat şi la meciul Real – Real Sociedad, Dobrin a plecat spre casă. ”Acum, cu mintea de acum, mă gîndesc că poate am greşit. Trăgeam de mine zece zile şi rămîneam pe acolo. Apoi, ce se petrecea? Ştii tu, mereu am avut aşa, un caracter boem, simţeam că nu am aer acolo, că ceva mă sufocă. Erau prea organizaţi, prea maşină de fotbal. Îţi numărau şi driblingurile pe meci, dacă făceai mai multe, lăsai bani la caserie!”

”Ramân daca sunt OK! Dar nu eram!”
Asta-i povestea. Cu 18 ani înaintea lui Hagi, Dobrin a avut şansa să fie primul român de la Real Madrid. 50 la sută nu l-a lăsat regimul, 50 la sută n-a vrut el. Dă şi nu dă vina pe sistem. ”Au zis să nu plecăm pe afară, să ceară apoi, toţi. După 10 zile, Frăţilă semna cu Nicosia. Dar şi dacă mă lăsau şi nu-mi ieşea? Dacă nu eram iubit? Mai bine că am rămas la Piteşti. Am vorbit cu nea Puiu. Rămîn doar dacă sunt OK! Dar nu eram. Dănuţ avea cinci ani, cum să-l iau de acolo şi să-l aduc aici, printre străini?”

Asta era Gicu. Gîscanul de Trivale.

emotionant

Argesul a dat intotdeauna jucatori talentati, dar printre acestia pe cel mai bun: Gicu Dobrin. Fara cuvinte cele spuse de tine Mihai, dar in acelasi timp dureroasa soarta clubului FC Arges in momentul de fata. Am stat 2 ani in Pitesti si stiu ce reprezinta echipa pentru oamenii de acolo si nu numai de acolo. Asteptam vremuri mai bune, mai mult nu cred ca putem face.

Pai ai stat si-n Timisoara si-n Pitesti, dar te-ai lipit de Poli )
Ai o scuza ca are tot culorile noastre )

In ceea ce priveste echipele dragi noua pot spune ca nu e nicio diferenta la ora actuala. Pentru mine FC Arges isi are locul doar in Liga I si acolo in primele 10. O sustin si aici, insa cand stii ca n-ai nicio perspectiva...

“Cum e posibil ca un club fiu să învingă clubul tată?”

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Era prin 1965. În semifinalele Cupei României, la Ploieşti, un meci socotit, apriori, de familie: Dinamo Piteşti – Dinamo Bucureşti. Printre “curcanii” piteşteni, Micky Nagy, Mircea Stoenescu, Ţârcovnicu, Ţurcan, Spiridon Niculescu, Ilie Stelian şi, mai ales, “fakirul” Gicu Dobrin, pe atunci de numai 17 ani. Printre “curcanii-şefi”, de la centru, Pârcălab, Frăţilă, Petru Emil, Gică Ene, Corneliu Popa, Utu, Nelu Nunweiller.

Antrenorii celor două formaţii, Gil Mărdărescu la “surata” mică (Dinamo Piteşti); Angelo Niculescu, la echipa-etalon a Internelor. Un fel de dispută între David şi Goliat. Pe teren, invers! Cei care s-au “înfoiat” mai dihai, animaţi în permanenţă de “giuvaierul cu pene de gâscan” (Dobrin), au fost… “curcanii” mai mici, “de pe Argeş în jos, pe un mal frumos”! În minutul 30, Micky Nagy, de la Dinamo Piteşti, înscrie unicul gol al întâlnirii (4 iulie 1965).

Publicul ploieştean, cunoscător de fotbal, a aplaudat la scenă deschisă jocul dezinvolt, fără complexe, al piteştenilor. Iată că zvonurile potrivit cărora piteştenii vor face doar figuraţie pe teren, pentru a nu deranja pe colegii lor “curcani” cu penaj superior, nu s-au adeverit nicicum… A câştigat, fără doar şi poate, echipa mai bună în acea semifinală de Cupă.

Supărare mare, în fief-ul Internelor!!! Cum adică, “buturuga mică” să răstoarne “carul mare”, cum relata presa de a doua zi?!? Ministrul de Interne, Alexandru Drăghici, un tip extrem de dur, transmite urgent un Ordin preşedintelui clubului piteştean, Puiu Rapaport. Un Ordin prin care îl face zob! Praf şi pulbere. Ţăndări. Cum e posibil - se precizează în mod expres - ca un club-fiu (Dinamo Piteşti) să învingă clubul tată (Dinamo Bucureşti)?!? Unde s-a mai pomenit aşa ceva? În ce ţară ne aflăm, în Patagonia? Să dea, prin urmare, explicaţii… în scris! Urgentissim. Cine poartă vina. Cine şi de ce. De ce nu s-a dat echipa piteşteană la o parte. Preşedintele Rapaport raportează sec, în scrisoarea de răspuns. “De vină e tovarăşul Virgil (Vintilă) Mărdărescu. E un antrenor foarte încăpăţânat, care, pur şi simplu, nu înghite pe Dinamo Bucureşti!

Ministrul Alexandru Drăghici, în scrisoarea-ordin de contra-răspuns: “Imediat, acest Mardarescu sa fie destituit! Ordin!”

Preşedintele clubului piteştean “se execută”! Cu exact trei zile înainte de disputarea finalei cu Ştiinţa Cluj, îl cheamă la el în birou pe antrenorul Gil Mărdărescu şi-i comunică sec faptul că e… concediat! Gil solicită explicaţii. Nu primeşte nici una… Rămâne… mut de uimire! Dat afară fără nici un motiv. Fără să ştie măcar de ce…

22 septembrie, ora 11:00
FINAL / FCM TÂRGU MUREŞ - FC ARGEŞ PITEŞTI 1-0
Arbitru: George Rădulescu (Bucureşti); Asistenţi: Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea) şi Alexandru Vodă (Alba Iulia).

►Târgu Mureş: Abraham - Vagner, Nicu (cpt.), Deaconescu, Szilagyi - Hanca, Pădureţu, Precup, Sfârlea - Huiban, C. Cristea
Rezerve: Ilovan - Pascariu, Dâlbea, Bunea, Şaim, Apostu, Petriş
Antrenor: Daniel Isăilă

►FC Argeş: Croitoru - Negrea, Al. Popa, Cârstoiu, Răuţă - Briceag, Botea, Negoiţă, Manole - Doman, Dulcea (cpt.)
Rezerve: Vreme - Iancu, Niculae, Ad. Cristea, gherase, Stănescu, M. Ion
Antrenor: Viorel Dumitrescu

►Min 76 Gazdele rămân în 10, Sfârlea este eliminat pentru un fault dur

►Min 54 1-0 Szilagyi şutează la poartă, Croitoru respinge mingea până la Huiban, care înscrie cu capul din 6 metri

►Min 5 Prima ocazie mare a partidei. Pădureţu trimite cu capul din apropiere, balonul loveşte bara

Liga 2 - Seria 2

Vineri 21 Septembrie
FC UTA Arad - Corona Braşov 0-1
Sâmbătă 22 Septembrie
FCM Târgu Mureş - FC Argeş Piteşti 1-0
Voinţa Sibiu - Luceafărul Oradea 1-0
FC Maramureş Universitar Baia Mare - Damila Măciuca 0-1
ACS Poli Timişoara - Unirea Alba Iulia 4-1
Duminică 23 Septembrie
FC Bihor Oradea - FC Olt Slatina 1-1

Clasament

Seria 2

1. Corona Braşov 10
2. Damila Măciuca 9
3. FCM Târgu Mureş 9
4. Unirea Alba Iulia 6
5. ACS Poli Timişoara 5
6. FC Olt 5
7. FC Bihor Oradea 5
8. Voinţa Sibiu 4
9. FC Argeş Piteşti 3
10. CS Mioveni 3
11. Luceafărul Oradea 3
12. FC UTA Arad 2
13. FC Maramureş Universitar Baia Mare 1
14. Politehnica Timişoara 0
15. CSM Râmnicu Vâlcea 0

METALL a scris:Pai ai stat si-n Timisoara si-n Pitesti, dar te-ai lipit de Poli )
Ai o scuza ca are tot culorile noastre )

In ceea ce priveste echipele dragi noua pot spune ca nu e nicio diferenta la ora actuala. Pentru mine FC Arges isi are locul doar in Liga I si acolo in primele 10. O sustin si aici, insa cand stii ca n-ai nicio perspectiva...

Chiar daca la Pitesti am stat inainte de Timisoara, banatenii s-au miscat rapid si m-au luat in galerie. Dar cum bine zici am schimbat doar denumirea echipei (violetul a ramas). Coincidenta sau nu ambele echipe trec prin momente grele (Argesul sta oricum mult mai bine). Speranta moare ultima.

Argesul sta mult mai bine... e un fel de-a spune, fiindca practic se zbate in Liga 2...
Ori asta nu e FC Arges.

Evoluţia stemei clubului FC Argeş

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

De-a lungul timpului, FC Argeş (sau Dinamo Piteşti, cum s-a mai numit) a purtat diverse steme, fiecare reprezentativă pentru perioada de timp în care a fost folosită.

Primul logo folosit a fost acel D, de la Dinamo, pe care l-au purtat toate echipele ce aveau legătură cu această denumire. De asemenea, am regăsit această emblemă şi pe tricourile echipei din acea perioadă.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

La 1 martie 1968, Dinamo Piteşti îşi schimbă organizarea, devenind Fotbal Club Argeş. Odată cu această modificare, şi stema clubului a avut de “suferit”. Stema era pentru prima dată în culorile alb şi violet, iar în centrul ei era reprezentată o minge de fotbal veche, aurie. Dovezile sunt o insignă din acea perioadă.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

În 1973, la împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea clubului, FC Argeş poartă o nouă stemă, asemănătoare cu cea dinainte. Dovadă este inscripţia de pe pista de atletism la sărbătoarea FC Argeş 20 de ani.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Din 1974 până în 1978, stema folosită este aceeaşi de la începutul anilor 70, doar că mingea este puţin schimbată, având cunoscutele petice alb-negre. Din 1978, stema folosită este una simplă, capătă o nouă formă.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

În 1983, la sărbătoarea FC Argeş – 30 de ani de la înfiinţare, s-a folosit o stemă pe care e pentru prima dată menţionat anul înfiinţării, şi pe care o folosim şi noi la site-ul [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Din 1983 şi până în 1993, FC Argeş a folosit aceeaşi emblemă. A fost primul logo pe care a fost reprezentat un vultur.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Odată cu preluarea echipei de către Uzinele Dacia, stema a fost puţin schimbată, iar pe la iniţialele FCA s-a mai adăugat şi D, devenind FC Argeş Dacia.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Din 2002 şi până în prezent, stema FC Argeş a rămas neschimbată.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Vouă care vi se pare cea mai reuşită, cea mai reprezentativă?

Interesanta povestea cu stemele: eu am o favorita clara cea din perioada 68-73 (insigna este fantastica)
O intrebare: se gasesc la club fanioane, insigne mingii, etc cu stemele vechi?

Stema ta preferata aduce foarte mult cu cea a Valenciei...
Mie imi place cea din 1983-1993, care seamana cu actuala, insa are vulturul mai stilizat si mai bine lucrat.

Din pacate magazinul dedicat echipei FC Arges se afla in incinta hipermarket-ului PIC, care, dupa cum stiti, s-a inchis in urma acelor scandaluri.
Deci nu mai gasim astazi absolut nimic...

magazin online?

Din pacate nu exista nici asa ceva... clubul asta de-abia se mai taraste...

Florin Halagian, omul succesului

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Era antrenor la tineret-rezerve când Barbu şi Dobrin l-au propus ca antrenor principal. Spunea Dobrin: “Halgian a ştiut să creeze atmosferă bună în echipă. Asta conta enorm. Eram atunci jucători cu experienţă, jucători cu personalitate. Esenţial era ca cineva să-i lege într-o echipă. Mă refer la relaţia sufletească dintre noi. Halagian a reuşit. Cu timpul, a devenit unul dintre cei mai buni antrenori din divizia “A”. A fost un spirit deschis, avea fler, vedea bine jocul şi ştia să facă la timp mutarea care se impunea“.

Florin Halagian aducea primul titlu de campioană la Piteşti în primul său an ca antrenor în divizia A. ”Noroc!” – au zis unii. “Este sosul lui Teaşcă” – au zis alţii. “Este o generaţie de jucători ajunsă la maturitate” – au fost alte păreri. Fiecare cu părerea lui, vorba lui nea Tudorică Muşatescu. Halagian avea, însă, să recidiveze 7 ani mai târziu.

Steaua ne-a “suflat” două campionate

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

FC Argeş putea să aibă în momentul de faţă nu două, ci patru titluri de campioană a României. Asta pentru că de două ori, piteştenii au fost întrecuţi la limită de Steaua.

Mai întâi, era sezonul 1967-1968. FC Argeş se afla în luptă directă cu Steaua pentru campionat. În penultima etapă, Argeşul învingea la Piteşti pe Petrolul cu 1-0, iar Steaua nu reuşea decât 1-1 la Bucureşti cu Universitatea Cluj. Astfel, cele două echipe erau despărţite de doar un punct: Steaua – 33 puncte; FC Argeş – 32 puncte (se acordau doar 2 puncte pentru victorie). În ultima etapă, Argeşul trebuia să învingă pe Progresul, iar Steaua să piardă la Ploieşti. Numai că nu s-a întâmplat aşa, FC Argeş a remizat 1-1 la Bucureşti iar Steaua a bătut cu 3-1 pe Petrolul, astfel că piteştenii au trebuit să se mulţumească cu titlul de vicecampioană.

În sezonul 1977-1978, povestea s-a repetat. FC Argeş şi Steaua se băteau la campionat. Povestea e şi mai dramatică decât în urmă cu 10 ani. În etapa 29, Argeşul era pe primul loc, cu două puncte mai mult decât Steaua. Etapa următoare, piteştenii suferă o înfrângere grea, 0-1 cu Dinamo, şi steliştii treceau pe primul loc, datorită golaverajului. Cele două echipe merg cap la cap până în final. Cu o etapă înainte de sfârşitul sezonului, FC Argeş nu poate profita de înfrângerea bucureştenilor la Constanţa, scor 1-3, şi pierde cu 2-1 la Oradea. Dacă reuşea măcar un egal, ar fi devenit campioană, pentru că în ultima etapă a învins cu 5-0 pe UTA. Degeaba, pentru că Steaua bate cu 4-0 pe FCM Reşiţa şi câştigă campionatul la golaveraj. Totuşi, dacă atunci s-ar fi acordat 3 puncte pentru victorie, Argeşul ar fi fost campioană, cu 1 punct avans. Iată liniile de clasament ale celor două echipe la finalul sezonului 1977-1978:

Poz Echipa M V E I GM GP Pct
1 Steaua Bucureşti 34 17 7 10 75 49 41
2 FC Argeş Piteşti 34 18 5 11 60 49 41

FC Argeş se va răzbuna sezonul următor, când avea să câştige al doilea şi ultimul titlu de campioană a României.

Stadionul "Ştrand"

În anul 1935, Ion Antonescu (nascut in Pitesti), pe atunci general şi comandant al Diviziei 3 Infanterie şi al Garnizoanei Piteşti, a iniţiat, cu concursul Primăriei, construirea şi amenajarea unui stadion cu toată dotarea necesară, alegându-se zăvoiul de pe malul drept al râului Argeş, cuprins între vechile străzi Sfânta Vineri şi Râurilor, unde era loc viran.

Planul de ansamblu al lucrărilor acestui parc cuprindea: ştrandul şi plaja, bazinul de înot, stadion pentru fotbal şi atletism, terenuri de tenis, volei şi baschet, patinoar, lac pentru canotaj şi poligon de tir. Întrucât volumul lucrărilor era foarte mare şi nu se dispunea de banii necesari, comandantul Garnizoanei şi Primăria au hotărât să se înceapă construirea ştrandului şi patinoarului. Primăria a pus la dispoziţie banii şi materialele iar Regimentul I Vânători, mâna de lucru.

În lunile mai şi iunie 1935 au fost amenajate ştrandul şi plaja (cu 34 de cabine pentru public), iar în septembrie a început amenajarea lacului cu utilaje de la Moara Progresul. Anul următor, 1936, din mai până în luna septembrie a început campania de lucru la stadion. Aici au lucrat militari şi elevi care au realizat un mare volum de lucrări: amenajarea terenului de fotbal şi a pistei de atletism, a tribunei de lemn pe latura de vest, un teren de tenis.

Ştrandul, denumit Negru Vodă, a devenit un căutat loc de sport şi promenadă pentru piteşteni. Inundaţiile din vara anului 1941 au provocat mari pierderi, distrugând parcul şi stadionul.

În perioada mai-septembrie 1943 au început lucrările de reamenajare, lucrări efectuate de un detaşament de 60 de militari, sub comanda locotenent-colonelului Valentin Petrov. Au fost construite din nou 72 de cabine şi un bufet pe plajă, s-au refăcut toate terenurile de sport şi s-a reconstruit tribuna de la terenul de fotbal, din lemn, cu o capacitate de 360-400 de locuri, ridicându-se un dig protector împotriva apelor râului Argeş.

Prin decizia nr. 36276 din 7 februarie 1944, Ministerul Afacerilor Interne aprobă Regulamentul de organizare, dezvoltare, funcţionare şi întreţinere a stadionului şi ştrandului comunal Piteşti. Se menţionează că stadionul cuprinde: teren de fotbal cu dimensiuni mijlocii regulamentare, cu tribune pentru spectatori şi o lojă pentru oficialităţi, pistă pentru alergări, locuri pentru tenis, locuri pentru volei, baschet şi aparate pentru gimnastică. Taxele percepute pentru stadionul de fotbal erau de 5.000 lei pentru meciuri între echipe româneşti şi 15.000 lei pentru meciuri cu echipe străine.

Stadionul din Ştrand va fi împrejmuit în vara anului 1947, cu sprijinul celor 16 comune din plasa Piteşti, care au contribuit cu materialele necesare.

Începând cu anul 1945, aici au jucat Sporting Club Piteşti şi C.F.R. Piteşti. Acest stadion a fost un adevărat simbol al fotbalului piteştean, aici având loc meciuri memorabile. Şi tot aici a început să joace şi Dinamo Piteşti până la construirea stadionului actual Nicolae Dobrin, fost 1 Mai.

Stadionul "Nicolae Dobrin"

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

În anul 1935, Ion Antonescu, pe atunci general şi comandant al Diviziei 3 Infanterie şi al Garnizoanei Piteşti, a iniţiat, cu concursul Primăriei, construirea şi amenajarea unui stadion cu toată dotarea necesară, alegându-se zăvoiul de pe malul drept al râului Argeş, cuprins între vechile străzi Sfânta Vineri şi Râurilor, unde era loc viran.
Planul de ansamblu al lucrărilor acestui parc cuprindea: ştrandul şi plaja, bazinul de înot, stadion pentru fotbal şi atletism, terenuri de tenis, volei şi baschet, patinoar, lac pentru canotaj şi poligon de tir. Întrucât volumul lucrărilor era foarte mare şi nu se dispunea de banii necesari, comandantul Garnizoanei şi Primăria au hotărât să se înceapă construirea ştrandului şi patinoarului. Primăria a pus la dispoziţie banii şi materialele iar Regimentul I Vânători, mâna de lucru.
În lunile mai şi iunie 1935 au fost amenajate ştrandul şi plaja (cu 34 de cabine pentru public), iar în septembrie a început amenajarea lacului cu utilaje de la Moara Progresul. Anul următor, 1936, din mai până în luna septembrie a început campania de lucru la stadion. Aici au lucrat militari şi elevi care au realizat un mare volum de lucrări: amenajarea terenului de fotbal şi a pistei de atletism, a tribunei de lemn pe latura de vest, un teren de tenis.
Ştrandul, denumit Negru Vodă, a devenit un căutat loc de sport şi promenadă pentru piteşteni. Inundaţiile din vara anului 1941 au provocat mari pierderi, distrugând parcul şi stadionul.
În perioada mai-septembrie 1943 au început lucrările de reamenajare, lucrări efectuate de un detaşament de 60 de militari, sub comanda locotenent-colonelului Valentin Petrov. Au fost construite din nou 72 de cabine şi un bufet pe plajă, s-au refăcut toate terenurile de sport şi s-a reconstruit tribuna de la terenul de fotbal, din lemn, cu o capacitate de 360-400 de locuri, ridicându-se un dig protector împotriva apelor râului Argeş.
Prin decizia nr. 36276 din 7 februarie 1944, Ministerul Afacerilor Interne aprobă Regulamentul de organizare, dezvoltare, funcţionare şi întreţinere a stadionului şi ştrandului comunal Piteşti. Se menţionează că stadionul cuprinde: teren de fotbal cu dimensiuni mijlocii regulamentare, cu tribune pentru spectatori şi o lojă pentru oficialităţi, pistă pentru alergări, locuri pentru tenis, locuri pentru volei, baschet şi aparate pentru gimnastică. Taxele percepute pentru stadionul de fotbal erau de 5.000 lei pentru meciuri între echipe româneşti şi 15.000 lei pentru meciuri cu echipe străine.
Stadionul din Ştrand va fi împrejmuit în vara anului 1947, cu sprijinul celor 16 comune din plasa Piteşti, care au contribuit cu materialele necesare.
Începând cu anul 1945, aici au jucat Sporting Club Piteşti şi C.F.R. Piteşti. Acest stadion a fost un adevărat simbol al fotbalului piteştean, aici având loc meciuri memorabile. Şi tot aici a început să joace şi Dinamo Piteşti până la construirea stadionului actual Nicolae Dobrin, fost 1 Mai.

Stadionul "Nicolae Dobrin" >>
Stadionul "Nicolae Dobrin"

Stadionul a apărut dupa ce, în 1962, Dinamo Piteşti a promovat pentru prima dată în Divizia A, iar necesitatea unei noi arene, mai moderne, devenise un lucru firesc. Echipa evolua pe terenul din Ştrand, construit în 1936, şi s-a considerat că merită, pentru Divizia A, un stadion nou. Primăria şi Armata au început amenajarea gropii de lângă cimitir şi, după mai bine de un an de muncă, stadionul a fost gata la începutul anului 1964. Noul stadion a fost numit “1 Mai”.

Inaugurarea a avut loc pe 2 mai 1964, cu un meci amical disputat între Dinamo Piteşti şi Spartak Sofia, scor 3-0 pentru alb-violeţi. În continuarea manifestărilor prilejuite de prezentarea noii arene pe care FC Argeş urma să joace, piteştenii au mai disputat şi alte partide amicale în compania unor adversari foarte puternici, cum ar fi Bonsucceso Rio de Janeiro, scor 2-1, Lazio Roma, scor 2-1 şi Szeghed, scor 3-2.

De-a lungul anilor, arena din Trivale a cunoscut câteva etape de modernizare: a fost instalată pista de atletism, au fost amenajate vestiarele, tunelul de acces şi spaţiul destinat băncilor de rezerve. Până la Revoluţie au fost înălţate tribunele şi a început amenajarea tribunei a II-a, care nu a fost finalizată nici până în prezent. După 1989, prima modificare a fost cea a numelui stadionului. S-a renunţat la denumirea de “1 Mai” şi s-a apelat la cea de “Municipal”, asta până când Consiliul Local a aprobat ca arena din Trivale să poarte numele celui care a făcut mare acest club, Nicolae Dobrin.

Modernizările au continuat, au fost instalate scaune, moment în care capacitatea se reduce de la 17 500 la 15 000 de locuri. Anii 2000 aduc reamenajarea Centrului de Copii şi Juniori care primeşte numele de “Leonte Ianovschi”. A fost schimbată tabela de scor, gazonul de asemenea a fost înlocuit. Pe 25 mai 2008 a fost inaugurată instalaţia de nocturnă, care este compusă din şase stâlpi, unică în ţara noastră.

Recordul de asistenţă a fost stabilit în anul 1979 când 28 000 de suflete s-au înghesuit pentru a vedea meciul dintre FC Argeş şi Nottingham Forest din turul II al Cupei Campionilor Europeni.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

METALL a scris:Steaua ne-a “suflat” două campionate

Pai da, altfel ati fi atentat la recordul UTAi. Asa ca tot UTA ramane campiona provinciei

Asa este, daca excludem RIPENSIA care s-a reinfiintat de curand

Tin cu echipa aceasta de mic copil, de cand ma ducea tata la stadion. Am invatat sa urasc echipele din capitala si sa sustin echipa locala. Am crescut in jurul stadionului, cartierul meu fiind doar la niste scari de urcat de stadion, iar pe strada mea am fost martor la multe batalii date intre galerii sau intre galerii si jandarmi. Toate acestea pentru echipele favorite. Astazi, tot cu F.C.Arges tin, desi Liverpool ocupa in loc mai important in sufletul meu. Din cauza unor oameni incompetenti, care, desi pot si in momentul acesta sa renunte la echipa pentru a fi preluata de primarie sau de altcineva, nu vor - iata unde a ajuns. Din punctul meu de vedere, pot sa se relanseze cu un plan de marketing, unul administrativ si economic pentru a iesi din criza aceasta. Insa, cum am spus, sus sunt niste oameni mai mult ca incompetenti.

Bine-ai revenit pitestene din Exercitiu (dupa cum mi-am dat seama din descriere; apropos, ai facut scoala la 16 ca acolo a predat si maica-mea acum cativa ani)!
Din pacate realitatea clubului nostru e tragica, iar cei care ar putea s-o ajute nu sunt chiar incompetenti ci manjiti...
La cata mafie e in Pitesti si in judetul Arges... Mafia comunisto-securista condusa de nicolescu si ai lui... si prostimea tot pe-astia i-a votat...

Cornel Ionică încă nu ştie în ce an a apărut echipa de fotbal

În cadrul conferinţei de presă săptămânale organizate de SCM Piteşti, şi-a făcut apariţia şi viceprimarul Cornel Ionică. Preşedinte în cadrul Consiliului Director, Ionică a vorbit despre situaţia echipei de fotbal şi a declarat că se încearcă preluarea palamresului echipei FC Argeş: În momentul acesta marea preocupare a noastră este recuperarea brandului FC Argeş. Cu acest brand să mergem în structura pe care o avem formată şi cu care suntem înscrişi în acest moment în liga a III-a. Facem toate eforturile şi căutăm să rezolvăm, în funcţie de toate posibilităţile pe care le avem, problemele echipei pentru a avea un parcurs cât mai bun. Până acum noi suntem mulţumiţi de parcursul echipei dar nu foarte mulţumiţi pentru că orice sincopă înseamnă ceva pentru noi şi nu o primim ca un eveniment pozitiv. Dar în ultimul timp echipa s-a comportat destul de bine, toată lumea a apreciat acest lucru iar noi sperăm să avem un comportament favorabil şi de acum înainte.

Întrebat de ce echipa nu a promovat deja în liga a II-a conform primului plan făcut, atunci când antrenor era Nelu Ceauşu, Cornel Ionică a dat un răspuns surprinzător: Staful tehnic s-a ocupat destul de serios şi se vede că sunt destul de implicaţi pentru a avea rezultatele pe care şi le-au propus. Înţelegem că nu este uşor pentru că atunci când ne-am constituit nu aveam cu cine porni la drum şi cu greu am găsit nucleul acesta care să mişte lucrurile şi în speranţa aceasta vrem să realizăm ceea ce ne-am propus. Din păcate, se vede şi acum cât de “implicate” sunt autorităţile locale în acest proiect, echipa de fotbal înfiinţându-se în 2011, la un an după apariţia noului club şi nu în această vară aşa cum crede domnul viceprimar Cornel Ionică.